Inceputuri Invatam

7 Sfaturi pentru persoanele care vor să lucreze de acasă

noiembrie 23, 2018
sfaturi pentru persoanele care vor sa lucreze de acasa

Am văzut din ce în ce mai multe persoane care vor să renunțe la job-ul stabil pe care îl au pentru a lucra de acasă. În ultimii ani, munca de acasă a devenit un scop pentru unele persoane care nu își mai doresc să se trezească dimineața să ajungă la biou sau care vor să muncească pentru propriul țel. Există însă câteva lucruri pe care trebuie să le știi înainte de a face acest pas.

Din experiența personală, vreau să îți povestesc ce înseamnă să fii freelancer, ce presupune să lucrezi de acasă și care sunt avantajele și dezavantajele acestui tip de job.

1. Află dacă ți se potrivește munca remote

Înainte de a renunța la job-ul stabil și de a hotărî să lucrezi de acasă, pune-ți această întrebare: „Mi se potrivește munca remote sau nu?”. Sună foarte bine: te trezești când vrei, lucrezi cât vrei, de unde vrei și câștigi cât poți duce. Lucrurile nu stau însă chiar așa.

Pe lângă faptul că trebuie să fii foarte organizat, munca de acasă nu înseamnă că te poți trezi la ce ora vrei. Dacă îți vei face un program haotic de la început, vei ajunge să ai mai puțin timp pentru tine decât ai fi avut dacă mergeai la birou.

Înainte de a alege să lucrezi de acasă, află dacă dorința de schimbare este pentru un alt loc de muncă, pentru un alt domeniu sau pentru a lucra singur, de acasă. Am citit AICI un articol tare interesant despre oamenii care vor să își schimbe locul de muncă, dar și ce anume i-ar motiva să facă acest lucru.

Asigură-te că te documentezi, asigură-te că munca remote ți se potrivește și că ești dispus să faci alte tipuri de sacrificii pentru ca acest lucru să funcționeze.

sfaturi pentru persoanele care vor sa lucreze de acasa

2. Pentru cine alegi să lucrezi?

De acasă poți alege să lucrezi pentru diverse companii sau poți alege să lucrezi pentru tine. Dacă alegi să lucrezi pentru tine, cu cât muncești mai mult, cu atât satisfacția este mai mare. Dacă alegi diverse colaborări cu alte companii, fii sigur că ai mereu task-uri și că te organizezi astfel încât să le poți termina la timp.

Înainte de a face acest pas, alege să testezi terenul și aplică pentru colaborări scurte, unde poți lucra remote în weekend sau seara, după ce pleci de la birou. Ar putea fi un test care să te ajute să iei decizia finală corectă!

sfaturi pentru persoanele care vor sa lucreze de acasa

3. Găsește-ți un loc de unde poți lucra eficient

Asigură-te că ești singur/ă acasă și că nu există tentații sau persoane care să te tenteze să faci alte lucruri în loc să lucrezi. Găsește-ți un spațiu de unde să poți lucra eficient și tratează-l cu seriozitate.

4. Fă un mic research pentru domeniul în care lucrezi

Află ce anume cauta angajatorul din domeniul tău și fă un mic research: ce anume își dorești angajatorul, de ce există astfel de discrepante pe piața muncii, dar și ce fel de taxe trebuie să iei în considerare dacă alegi să lucrezi de acasă.

5. Ține-ți ordonat spațiul în care lucrezi

Atunci când lucrezi de acasă, ești tentat să fii mai dezordonat. Ei bine, află că acest lucru te poate împedica să fii productiv. Ai grijă ca spațiul în care lucrezi să fie ordonat și ține departe de el alte lucruri precum: reviste, creme sau alte accesorii ce nu își au locul acolo. Un birou ordonat te va ajuta să ai și o minte mai organizată.

sfaturi pentru persoanele care vor sa lucreze de acasa

6. Alege un spațiu de lucru pentru freelanceri

Dacă nu vrei să stai acasă, dar optezi pentru munca de freelancer, există o mulțime de spații în care poți merge să lucrezi. În București, există spații de lucru pe care le poți închiria pentru a lucra. Acestea au condiții ideale pentru a lucra, dar există aici și săli de conferințe sau proiectoare.

Huburile pentru freelancerii din București:

  • Tech Hub Bucuresti – Se află pe strada Nicolae Filipescu nr. 39-41, la etajul 1.
  • Impact Hub – Se află lângă stația de metrou Timpuri Noi, pe Splaiul Unirii nr. 165, la etajul 1.
  • Talent Garden – Se află lângă parcul Cișmigiu, pe strada Ion Brezoianu nr. 23-25.
  • Seneca AntiCafe – Aici poti lucra, poti invata pentru examene, dar te poti si relaxa, iar taxa este de doar 8 lei/ora. Se află pe str. Arhitect Ion Mincu nr. 1.

Acestea sunt doar câteva dintre Huburile care există în București.

7. Comunică!

Fie că este vorba de colegi, clienți, parteneri sau de familie, ai grijă să comunici la telefon sau față în față cu persoanele apropiate. De asemenea, nu uita să te bucuri de timpul liber petrecut cu cei dragi! Crede-mă, acest lucru te ajută pe toate planurile!

 

Dacă ți-a plăcut articolul, te aștept cu un Like pe pagina mea de Facebook.

Citeste si

Niciun comentariu

Lasa un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

x
Sustine-ma cu un like!