Ingrijire

Capa de damă – Piesa ce nu trebuie să lipsească din garderoba unei femei

octombrie 17, 2018
capa de dama

Capa de damă este, din punctul meu de vedere, piesa vestimentară ce nu trebuie să lipsească din garderoba unei femei și este un must-have în acest sezon!

Paltonul în stil capă este o piesă vestimentară care ar trebui să se afle în garderoba oricărei fashioniste. Deși îmi doresc și eu foarte mult o astfel de capă, nu mi-am achiziționat niciodată până acum. Nu mi-a picat niciodată în mână o capă din stofă, elegantă, iar online nu am căutat până acum. Uitându-mă la pozele de mai jos însă, îmi doresc o astfel de piesă vestimentară eleganță și feminină.

Capa de damă este o haină ce poate fi purtată atât toamna, cât și iarna și poate fi accesorizată cu o mulțime de lucruri simpatice precum: fundițe sau poate cu un accesoriu din blăniță.

Capa seduce iremediabil orice privire și face dintr-o ținută banală, una extraordinară.

Este o opțiune excelentă pentru zilele în care nu este foarte frig afară. Capa se poate purta atât cu pantofi, cât și cu ghete sau cu cizme comode, dar și cu botine. Pe mine m-au cucerit modelele de mai jos și te invit și pe tine să încerci să o introduci în garderoba ta.

Capa de damă – Un must-have în acest sezon

Această piesă vestimentară ni s-a arătat într-o mulțime de stiluri diferite, unul mai frumos și mai elegant ca altul. Una dintre piesele mele preferate este capa de damă cu glugă de mai jos, capă pe care o puteți găsi și voi pe site-ul AllBoutique.ro.

Modelele sunt diferite, te cuceresc, iar materialul este moale și confortabil. Mie îmi place capa neagră pentru că o prefer într-un croi simplu, mai accesibil și care se poate asorta cu absolut orice ținută.

Te invit să introduci capa în outfit-urile tale de zi cu zi și să alegi varianta cromatică pe care o preferi și care te aranjează pe tine cel mai bine!

capa de dama allboutique

Frumoasa Blair Waldorf (Leighton Meester) din Gossip Girl știe să asorteze o piesă versatilă precum este capa cu niște mănuși din piele și o cămașă albă, elegantă și frumoasă.

Capa roșie – Lejeră, dar purtată cu stil

Capă roșie, fără nasturi sau fermoar este o piesă perfectă pentru sezoanele de tranziție. Materialul elegant, culoarea superbă și croiala acestei cape te fac să îți dorești și tu un astfel de produs în garderoba ta!

 

Dacă ți-a plăcut articolul, te aștept cu un Like pe pagina mea de Facebook.

Citeste si

Niciun comentariu

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

x
Sustine-ma cu un like!