Recenzii

Débarquement immédiat! – Aterizare fortata

ianuarie 11, 2017

Ieri am fost sa vad comedia frantuzeasca: Débarquement immédiat! – Aterizare fortata. Sincera sa fiu, nu am avut asteptari foarte mari de la acest film, dar spre surprinderea mea, mi-a placut. Am sa incep direct spunandu-va de ce mi-a placut. Filmul arata ca te poate face sa razi fara ca toate glumele si actiunile sa semene cu restul comediilor americane. Deci, se poate si altfel.

Ce se intampla, in mare parte: José Fernandez (Ary Abittan) este un politist de frontiera care isi doreste de cand era mic sa ajunga la sectia de criminalistica. Promovarea mult visata este aproape, insa el mai are de dus la sfarsit o singura misiune, o singura extradare.

Politistului nu i-ar fi trecut insa prin cap faptul ca acest ultim detinut, pe numele sau adevarat Akim (Medi Sadoun), ii poate aduce atat de multe probleme. Akim este victima unei erori judiciare, el fiind confundat cu un potential terorist, Karzaoui. Acesta este urcat intr-un avion care duce inspre Kabul, locul din care adevaratul Karzaoui provine.

Pentru Fernandez si partenerul sau Guy aventura incepe atunci cand avionul trebuie sa aterizeze fortat in Malta, din cauza unei defectiuni tehnice. Cei trei: José Fernandez, Akim si Guy innopteaza in Malta. Akim ii bate la cap pe cei doi incontinuu, iar Guy nu cauta decat sa se distreze cunoscand cateva fete.

Ceea ce vreau sa va zic, intr-un final, este faptul ca aceasta comedie, Débarquement immédiat! – Aterizare fortata, este o modalitate excelenta de a-ti petrece weekend-ul la cinema daca iti doresti sa razi si la un film altfel.

Comedia este distribuita in Romania de Odeon Cineplex si are premiera pe data de 13.01.2017. Pentru a avea parte de un inceput excelent de weekend, va sfatuiesc sa mergeti sa vedeti acest film.
Regia: Philippe de Chauveron
Actori principali: Ary Abittan, Medi Sadoun
Gen film: Comedie
Durata: 90 minute

Va las trailer-ul mai jos. 🙂

Trailer

Citeste si

Niciun comentariu

Lasa un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

x
Sustine-ma cu un like!