Invatam

Top aplicații utile pentru Android pe care trebuie să le ai

iunie 26, 2018

Cred că fiecare dintre noi își petrece câteva ore pe zi cu ochii în telefon, oricât de sănătos sau nu este acest lucru. În drum spre birou, în drum spre casă sau seara, înainte de culcare petreci timp pe smartphone sau pe un astfel de telefon Nokia 3310.

Dacă ești curios ce aplicații îți mai poți instala, ce poate să te mai ajute în viața de zi cu zi sau, pur și simplu, ești curios ce conține topul de mai jos, te invit să arunci o privire!

1. Snapseed

Snapseed este o aplicație pe care eu o folosesc aproape în fiecare zi. Îmi place să fac poze la fel de mult pe cât îmi place să le editez. Aplicația este dezvoltată de Google și chiar cred că ar trebui să o ai și tu!

2. DEX

Dicționarul Explicativ al Limbii Române este o aplicație disponibilă și fără internet. Merită să o ai instalată și să o consulți ori de câte ori simți nevoia.

3. Office Lens

Când am descoperit aplicația asta, am fost extrem de încântată. Este o aplicație care te ajută să transformi telefonul în scanner pentru documente, imagini sau alte fișiere.

4. Shazam

Inconfundabilul Shazam te ajută să identifici o melodie pe care o auzi într-un magazin, în club sau la televizor.

5. Call Recorder – ACR

Dacă ești jurnalist, cu siguranță aplicația asta este utilă pentru tine. Poți să înregistrezi apelurile cu ea, este gratuită și pornește singură la fiecare apel, înregistrând convorbirea.

6. Bitdefender – Mobile Security & Antivirus

Din punctul meu de vedere acesta este cel mai bun antivirus. Ai protecție în permanență, există și varianta gratuită, dar și cea plătită și nu consumă deloc baterie. Cel puțin, așa spun ei.

7. Waze

Waze este cea mai bună și cea mai mare aplicație de navigație și trafic din lume. Afli date în timp real despre trafic, discuți cu ceilalți șoferi și obții cea mai bună rută.
Eu o folosesc și când nu sunt cu mașina pentru că întotdeauna afli ce se întâmplă pe drum de la ceilalți șoferi. Poți să o instalezi și pe telefoane mai vechi, dar și pe astfel de telefoane Huawei, mai performante.
 

8. Google Analytics

Îți spune date îți timp real despre traficul de pe site-ul tău. Este utilă atât pentru bloggeri, cât și pentru deținătorii de magazine online.

9. Booking

Aceasta este cea mai cunoscută aplicație pentru rezervări online din toată lumea. Dimineața, în drum spre birou, te poți uita de rezervări pentru vacanța ta. Se poate folosi atât pentru Europa, cât și pentru România. Are multe filtre utile și este foarte practică.

10. 1Weather: Widget Forecast Radar

Aceasta este cea mai bună aplicație pentru Android care îți dă informații despre vreme. Informațiile sunt apropiate de realitate, este gratuită și foarte utilă!

Dacă ți-a plăcut articolul, te aștept cu un Like pe pagina mea de Facebook.

 

 sursa foto: Unsplash

Citeste si

Niciun comentariu

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

x
Sustine-ma cu un like!