Invatam

5 Metode eficiente pentru a îți ține copilul ocupat

octombrie 24, 2019

5 Metode eficiente pentru a îți ține copilul ocupat

Ca părinte, una dintre cele mai mari provocări poate fi să încerci să faci treaba în timp ce copilul tău vrea să se joace, să vorbească, să exploreze sau să facă orice altă activitate.

De aceea, fie că vrei să gătești, să calci sau să faci curat în casă, am pregătit o serie de activități care îți vor ține copilul ocupat pentru ca tu să îți poți face treaba.

1. Implică-l în activitățile tale

Pe cât este posibil, încearcă să implici și copilul în activitățile tale. Dacă este curios să vadă cum calci, ai grijă să îi cumperi un set de jucării cu masă și fier de călcat și lasă-l să facă și el același lucru, folosind jucăriile sale.

2. Împachetează-i jucăriile

O modalitate excelentă de a îți ține copilul ocupat este să îi împachetezi jucăriile. Cu toții știm că micuților le place să desfacă lucruri și să descopere ce se află sub ambalaj. Curiozitatea de a afla ce este înăuntru și entuziasmul despachetării îi va ține ocupați.

Pentru a le face o mică surpriză, poți strecura printre jucăriile împachetate și o astfel de jucarie nouă.

Dacă copilul este ceva mai mare, îi poți împacheta și cărți atractive, cum este Micul Print.

Îl poți face, în acest mod, să fie atras de lectură.

P.S.: Împachetează jucăriile în folie de aluminiu pentru a îți fi mai ușor.

3. Oferă-i câteva ustensile de bucătărie

Dacă gătești, cel mic va fi curios să vadă ceea ce faci tu. De aceea, oferă-i câteva ustensile de bucătărie sau implică-l în activitatea de a găti, dacă este ceva mai mare.

4. Lasă-l să se joace cu un telefon vechi

Fie că e vorba de un telefon vechi cu butoane sau de un alt aparat mai vechi, cel mic va fi încântat să apese pe butoane și să se joace cu astfel de lucruri.

5. Un bol cu apă și diferite lucruri

Sub supravegherea ta, lasă-l pe cel mic să se joace un joc amuzant. Pune-i la dispoziție mai multe obiecte și întreabă-l care obiect crede că va pluti pe apă și care nu. Cu cât se apropie mai mult de adevăr, cu atât recompensa oferită de tine va fi mai mare. Îl vei ține ocupat și va fi entuziasmat să își primească recompensa.

 

Ai grijă ca toate aceste activități să fie făcute sub atenta supraveghere a ta deoarece chiar și obiectele ce par inofensive îl pot răni pe micuțul tău.

 

Dacă ți-a plăcut articolul, te aștept cu un Like pe pagina mea de Facebook.

Citeste si

Niciun comentariu

Lasa un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

x
Sustine-ma cu un like!