5 Reguli de educație financiară de care ar trebui să ții și tu cont
Indiferent de sursele tale de venit, organizarea cheltuielilor este extrem de importantă. Am pregătit pentru tine o serie de sfaturi financiare care să te ajute să economisești, dar și să investești devreme pentru a te bucura pe deplin de beneficiile acestui aspect.
Economisirea este foarte importantă
Este important ca lunar să pui deoparte un procent din suma câștigată. În momentul care au intrat banii pe card, alege ca 10% din aceștia să se ducă în contul de economii. În acest fel, vei reuși să fii organizat, indiferent de cheltuielile pe care le ai.
Investește într-un cont de urgențe
Nimănui nu-i plac cheltuielile nedorite, însă acestea pot apărea. De aceea, este important să ai un cont de urgențe, cont în care să pui o anumită sumă de bani.
Astfel, în cazul în care vei avea nevoie de bani pentru o operație sau pentru alte cheltuieli neprevăzute, vei putea să apelezi la această sumă de bani, fără să umbli în contul tău de economii.
Alegerea unor împrumuturi pentru investiții
Fie că alegi un astfel de credit cu buletinul sau astfel de credite online nebancare, este important ca investiția făcută să fie una necesară. De exemplu, nu investi într-un autoturism decât dacă acesta își va amortiza investiția în timp.
Cu alte cuvinte, dacă folosești mașina pentru a produce bani cu ea, atunci te poți folosi de un credit pentru a o achiziționa. Dacă vrei să folosești mașina doar în interes personal, este bine să faci acest lucru doar atunci când ai pus suficient de mulți bani deoparte pentru a îți permite să-ți cumperi acea mașină.
Taie din cheltuieli
Notează care sunt cheltuielile zilnice și alege să mai reduci din ele. Poți opta pentru a mânca mai rar în oraș sau pentru a-ți preparat cafeaua de acasă. În acest fel, vei reuși să economisești mai mulți bani lunar.
Indiferent de cat de mult câștigi, dacă nu ești disciplinat, vei rămâne fără bani puși deoparte și nu vei reușit să te organizezi în ceea ce privește administrarea cheltuielilor tale lunare.
Organizează-ți cheltuielile
Stabilește o sumă de bani pe care să o cheltuiești lunar pentru micile tale pofte. Dacă depășești această sumă, te poți împrumuta din propriul cont de economii, însă luna viitoare vei lua banii înapoi, dar și dobândă pe aceștia. Astfel, vei reuși să te menții disciplinat și să pui mai mulți bani deoparte.
Niciun comentariu