Warning: Parameter 2 to wp_hide_post_Public::query_posts_join() expected to be a reference, value given in /home/simonagiosu/public_html/wp-includes/class-wp-hook.php on line 298
Am testat 3 produse profesionale - Pareri, intrebari si raspunsuri
Ingrijire Ingrijirea parului Ingrijirea tenului

Am testat 3 produse profesionale – Păreri, întrebări și răspunsuri

aprilie 11, 2019

Warning: Parameter 2 to wp_hide_post_Public::query_posts_join() expected to be a reference, value given in /home/simonagiosu/public_html/wp-includes/class-wp-hook.php on line 298

Am testat 3 produse profesionale – Păreri, întrebări și răspunsuri

Astăzi vreau să vă povestesc despre câteva produse profesioniste pe care eu le-am testat. Este vorba de 3 produse: o pudră translucidă, un tuș și un șampon împotriva căderii părului, toate de pe www.hnicosmetice.ro.

Trebuie să vă spun că nu auzisem până acum de cei de la HNI Cosmetice, însă am citit mai multe și am aflat câteva lucruri interesante. HNI Cosmetice sunt distribuitori unici în România pentru branduri renumite precum: Fanola, Be Hair, Dear Beard, Pierre René Professional, etc. Acestea sunt branduri profesionale, folosite de către saloanele de înfrumusețare, de make-up artiști, dar și de către persoanele obișnuite.

Despre Pudra Libera Minerala cu Menta- I Feel Mint Mineral Powder – MIYO

Pudra translucida MIYO by Pierre René este o pudră creată de un brand profesionist, polonez. Cei de la Pierre René au produse de calitate superioară și sunt folosite de către make-up artiști profesioniști.

Acum să vă povestesc experiența mea. Sincer, mi-a plăcut foarte mult. Înainte să o testez, i-am verificat toate ingredientele și este perfectă! Nu are ingrediente care să te irite, dar nici ingrediente comedogenice (care să provoace coșuri). Este perfectă atât pentru persoanele cu tenul sensibil, cât și pentru cele cu predispoziție la acnee.

Eu am un ten mixt, adică este normal pe margini și gras în zona T și pe bărbie. Pudră a rezistat perfect mai bine de 6 ore și o voi mai testa și pe perioade mai mari de timp. De obicei, pudrele pe care le foloseam îmi făceau tenul uleios cam în 2-3 sau 4 ore. Sunt convinsă că această pudră rezistă foarte bine și pentru 8-10 ore.

Ce vreau să vă mai zic este că pudra este translucidă, nu schimbă culoarea fondului de ten, însă trebuie să aplici o cantitate mică. Ceea ce este, bineînțeles, un avantaj. Cantitatea este de 8 grame și vine într-o cutie foarte simpatică.

Eu o aplic cu ajutorul unei pensule, însă poate fi aplicată și cu un beauty blender și apoi înlăturat excesul cu o pensulă.

Pudra minerală are particule de bambus, extract de mentă și aloe.

Absoarbe excesul de sebum, nu conține coloranți, conservanți sau talc și îți face tenul mat. Este ideală atât pentru un machiaj de zi, cât și pentru un machiaj de seară! Este aproximativ 43 lei și o puteți găsi și voi aici.

Trebuie să vă spun că nu mă așteptam ca pudra să fie atât de potrivită, eu mereu am problemele cu pudrele.

Despre tus de ochi Precision Ink Eyeliner Pierre René

Tușul l-am încercat în același machiaj cu pudra de mai sus. Mi-a plăcut că am putut să îmi desenez codița de la ochi liniștită, fără să mă grăbesc din cauza faptului că tușul s-ar usca. Alte tușuri folosite se usucă și nu poți aplica încă un strat pe deasupra pentru că există posibillitatea să crape.

Tușul Precision Ink Eyeliner Pierre René nu a crăpat. A rezistat, nu se întinde și textura îmi place foarte mult. Ce pot să spun este că mi-ar fi plăcut să fie un negru mai intens, însă poți aplica mai multe straturi dacă vrei un efect mai dramatic.

Pensula pe care o are este una ușor de folosit pentru mine. Are un aplicator cu care eu sunt obișnuită. Dacă nu sunteți obișnuiți să aplicați tușul așa, puteți folosi și o pensulă diferită.

Este rezistent la apă și rezistent în timp, dar nu a trebuit să mă chinui atunci când m-am demachiat.

Tușul îl găsiți și voi AICI. Având în vedere că brandul este unul profesionist, prețul mi se pare acceptabil: 58 lei.

 

Despre samponul impotriva caderii parului Fanola Energy

Șamponul împotriva căderii părului nu are un miros puternic, ceea ce mie îmi place. Mirosurile vin, de obicei, din produse chimice. Așa că, dacă există cât mai puține chimicale în acel produs, cu atât mai bine pentru mine. Mi-a lăsat părul mătăsos, strălucitor și m-a convins să îl folosesc pe o perioadă mai mare de timp.

Voi testa șamponul pentru mai mult timp, adică până voi termina sticla și atunci o să decid dacă îl recumpăr. Până atunci, vreau să vă spun că HNI Cosmetice au sampoane de par profesionale, folosite de multe saloane de înfrumusețare.

 

Șamponul Fanola No Yellow

Acest șampon este foarte interesant. Este un șampon foarte folosit de către persoanele cu păr blond, însă mi-a atras atenția faptul că am mai văzut reclame și recenzii cu și despre el atât pe Youtube, cât și în rețelele de socializare. Este un șampon care înlătura nuanțele neplăcute de galben din păr și oferă părului o tentă de gri.

Pentru fetele care au păr blond și caută un astfel de șampon, eu zic că merită încercat. Găsiți și voi detalii despre șamponul Fanola No Yellow la ei pe site.

 

Dacă ți-a plăcut articolul, te aștept cu un Like pe pagina mea de Facebook.

 


Warning: Parameter 2 to wp_hide_post_Public::query_posts_join() expected to be a reference, value given in /home/simonagiosu/public_html/wp-includes/class-wp-hook.php on line 298

Citeste si

Niciun comentariu

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

x
Sustine-ma cu un like!