Care sunt, în mod realist, gențile de care ai cu adevărat nevoie?
În anii trecuți, recunosc că și eu am fost cuprinsă de o febră gravă a cumpărăturilor. Voiam să achiziționez toate modelele noi de genți, toate perechile de tocuri și fiecare rochie care „îmi făcea cu ochiul”. Ei bine, nu mi-am putut stăpâni impulsurile de fiecare dată și acum mă pot lăuda cu o colecție cel puțin impresionantă de articole vestimentare și accesorii în șifonier.
Tocmai din acest motiv, mă consider îndreptățită să îți prezint în acest articol care sunt gențile de care vei avea nevoie, în mod realist, pentru a nu face și tu greșeala de a cumpăra genți pe care nu ai cu ce să le porți sau, mai grav, nu ai unde să le porți.
Gențile de care o femeie are nevoie:
1. În funcție de stil
Stilul este cel care dictează, în primul rând, gențile de care vei avea nevoie. Așadar, dacă abordezi adesea un stil office, chiar și când nu ești la job, ai nevoie de 2-3 genți office, care îți vor întregi orice ținută. Recomandarea mea e să te îndrepți către culori precum alb, negru și/ sau maro ori crem, întrucât acestea se vor potrivi cu cel puțin 90% din garderoba ta. În schimb, dacă abordezi un stil boho, îți recomand, la fel, 2 genți ceva mai casual, poate cu franjuri și un rucsac. Alege o paletă cromatică în tonuri pământii, potrivită cu ceea ce înseamnă stilul boho.
2. În funcție de culoare
Dacă deja ai 3 genți negre în dulap, nu îți mai comanda încă una, doar pentru că are o cataramă diferită sau o curea mai groasă. Aceste detalii nu fac, cu adevărat, o diferență îndeajuns de semnificativă în ținutele tale pentru a justifica achiziția. În schimb, asigură-te că ai în dulap o geantă de culoare închisă, o geantă de culoare deschisă și o geantă într-o culoare ceva mai îndrăzneață, potrivită pentru a lua rolul petei de culoare într-un outfit altfel monocrom.
Spre exemplu, poți avea o geantă gri închis, o geantă crem și o geantă roșie. Cu acestea trei vei reuși, în mod garantat, să compui numeroase ținute reușite.
3. În funcție de dimensiune
Dacă iei în calcul stilul tău și culorile genților, mai rămâne să te orientezi în alegerile tale și în funcție de dimensiune. Așadar, dacă ești genul de femeie care are nevoie întotdeauna de numeroase lucruri în geantă, orientează-te spre o geantă shopper. În schimb, dacă porți o geantă în momentele în care ieși la o plimbare și ai nevoie doar să iei cu tine portofelul, telefonul și alte obiecte de mici dimensiuni, orientează-te spre o geantă casual. Recunosc că eu plănuiesc să îmi iau o geantă shopper nude, acum cu ocazia promoțiilor la genți de la Barney’s Store pentru că am găsit un model care se potrivește de minune cu numeroase ținute și restul genților de acest fel pe care le am sunt în culori prea intense, nu le pot purta.
Ține cont de aceste trei elemente în momentul în care decizi că ai nevoie de o nouă geantă și îți promit că vei reuși să ai în dulap doar genți pe care le vei purta cu mult drag și care nu vor ocupa inutil spațiul!
Sursa foto: Unsplash.com
Niciun comentariu