Îngrijire Sănătate

Ce analize trebuie făcute pentru a ne menține sănătoși

octombrie 26, 2022

Ce analize trebuie făcute pentru a ne menține sănătoși

Orice persoană care ține la sănătatea sa ar trebui să facă în fiecare an un set complet de analize, indiferent dacă există unele simptome sau nu. Prevenția este mult mai eficientă și mai sigură, mai ales atunci când vine vorba de sănătatea noastră. Analizele sunt foarte importante și rezultatele lor ne pot ajuta să prevenim unele boli, ba chiar ne pot salva viața.

Efectuarea analizelor se face în funcție de vârstă, de sănătate, dar și de factorii de risc. Factorii de risc cuprind atât un istoric al familiei, dar și aspecte importante legate de stilul de viață sau de locul de muncă pe care le avem și condițiile în care muncim.

Este foarte important să-ți asculți organismul pentru a te asigura că testele vor identifica posibile probleme de sănătate înainte ca acestea să se manifeste. Controalele medicale sunt cele care ne ajută astfel încât medicul să ne îndrume către eventuale soluții pentru problemele pe care le avem.

Mai mult decât atât, intervalul la care se repetă analizele diferă în funcție de fiecare persoană în parte, în funcție de stilul de viață, dar și în funcție de starea de sănătate a fiecăruia.

Testarea organelor principale

Testarea organelor principale principale precum ficatul, rinichii, dar și inima sunt extrem de importante. De exemplu, creatinina serica dezvăluie informații importante despre cum funcționează rinichii. De asemenea, transaminazele ajută la identificarea bolilor ficatului.

De obicei, medicul de familie vă recomandă să efectuați analize de sânge o dată pe an pentru a vă asigura că totul funcționează în condiții optime.

Detectarea inflamațiilor localizate în diverse locuri

Există câțiva parametri foarte importanți care te ajută să depistezi unele inflamații localizate în diverse locuri ale corpului. De la vsh (viteza de sedimentare a hematiilor), până la fibrinogen (Fib), dar și proteina C reactivă (PCR/CRP). Aceste analize pot fi recomandate în același timp cu hemoleucograma sau separat pentru a vedea dacă există un eventual sindrom inflamator.

Hemoleucograma

Această analiză este recomandată pentru a depista unele afecțiuni precum este anemia.

Glicemia

Glicemia este o analiză extrem de utilă care indică cantitatea de zahăr din sânge și ajută la diagnosticarea diabetului. Această analiză nu trebuie să lipsească din recomandarea setului de analize complete anuale.

Profilul lipidic

Profilul lipidic cuprinde colesterolul total, adică colesterolul bun și cel rău, trigliceride, dar și lipide totale. Aceste teste arată riscul de boală coronariană.

 

Daca ti-a placut articolul, te astept cu un Like pe pagina mea de Facebook.

 

sursa foto: Pinterest

Citeste si

Niciun comentariu

Lasa un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

x
Sustine-ma cu un like!