Pe scurt

CONCURS: Câștigă invitații duble la Adrift – Supraviețuind pe Mare

iulie 22, 2018
adrift

Mulți dintre voi știu cât de mult aștept să apară filmul acesta. Mâine, 23 iulie, mă voi duce la avanpremiera filmului Adrift – Supraviețuind pe mare. Dar până atunci, am pregătit o surpriză pentru voi!

Aștept de mult timp să apară acest film, iar mâine este seara cea mare. Sunt foarte emoționată și abia aștept să îl văd. Mihai știe cât de mult îmi plac filmele de acest gen și ori de câte ori mai află de câte un film a cărui acțiune se petrece pe mare, îmi spune și ne uităm imediat.

De data aceasta, filmul este inspirat dintr-o poveste reală, ceea ce te face și mai emoționat și mai nerăbdător să îi afli povestea.

Închei weekend-ul cu un super concurs pentru voi. Cu ajutorul Vertical Entertainment, punem la bătaie 2 invitații duble la filmul Adrift – Supraviețuind pe Mare. 

Concurs

Ar fi trebuit să fie escapada vieții lor. Pasionați de navigație și unul de altul, Tami și Richard pornesc în aventură, fără să își imagineze că vor fi prinși într-unul din cele mai puternice urgane din istorie. Iar când apele se liniștesc, începe adevărata dramă și cea mai crâncenă luptă pentru supraviețuire.

Navigatori împătimiți, cei doi îndrăgostiți, Tami Oldham și Richard Sharp, nu și-au imaginat nicio secundă că vor ajunge direct în mijlocul unuia dintre cele mai catastrofale uragane din istorie. După trecerea furtunii, Tami se trezește într-o barcă serios avariată, lângă partenerul ei grav rănit. Fără nicio cale de ajutor, tânăra trebuie să găsească puterea și hotărârea de a căuta soluții de salvare pentru ea și iubit.

„Supraviețuind pe mare” este o emoționantă poveste despre determinare și puterea iubirii care are premiera pe marile ecrane din țară din 27 iulie.

Răspunde la întrebarea de concurs și poți câștiga una dintre cele 2 invitații duble la Supraviețuind pe Mare.

Această actriță, care o interpretează pe Tami Oldham în Adrift  / Supraviețuind pe Mare, a cucerit lumea odată cu rolul său din seria Allegiant. Filmografia sa include titluri ca The Fault in Our Stars sau serialul TV de succes Big Little Lies. Care este numele său?

a) Shailene Woodley

b) Kristen Stewart

c) Emma Stone

 *Invitatiile sunt valabile la Cine Globe Auchan Titan, incepand din data de 28 iulie. Castigatorii afisati pe site pot merge la film cu buletinul si cu mailul de confirmare pe care il vor primi (printat sau pe telefon), care contine perioada de valabilitate a invitatiei.

Răspundeți la întrebare în secțiunea comentariilor de pe blog. Câștigătorii vor fi anunțați pe data de 28 iulie, la ora 21:00. 

Din 17 iulie, personajele îți aduc un film epic, plin de emoție, suspans, care oferă o experiență aproape viscerală.

Regizorul Baltasar Kormákur prezintă Supraviețuind pe Mare, un film perfect pentru marele ecran, unde tehnologia acutizează senzațiile, amplifică experiență și redă trăirile personajelor cu acuratețe, făcându-te să le simți în aceeași măsură.

Distribuit în România de Vertical Entertainment. Mergi la cinema din 27 iulie!

Dacă ți-a plăcut articolul, te aștept cu un Like pe pagina mea de Facebook.

 

Citeste si

25 Comentarii

  • Raspunde Dian C iulie 22, 2018 at 5:33 pm

    Shailene Woodley

  • Raspunde Tudor Andreea iulie 22, 2018 at 6:42 pm

    Shailene Woodley

  • Raspunde Flore Daniel iulie 23, 2018 at 10:08 am

    a)Shailene Woodley

  • Raspunde Lazar Adrian iulie 23, 2018 at 10:41 am

    a) Shailene Woodley. Despre ea este vorba.

  • Raspunde Andreea Elena iulie 23, 2018 at 11:41 am

    a) Shailene Woodley
    Multumim pentru concurs!

    • Raspunde Simona Giosu iulie 23, 2018 at 1:32 pm

      Cu mare drag si bafta! <3

  • Raspunde Falcenco Gabriel iulie 24, 2018 at 8:37 am

    Shailene Woodley

  • Raspunde Alina Olteanu iulie 24, 2018 at 2:46 pm

    a) Shailene Woodley

  • Raspunde Ionela Cristina iulie 24, 2018 at 5:57 pm

    Shailene Woodley

  • Raspunde Corina Constantinescu iulie 24, 2018 at 7:23 pm

    a) Shailene Woodley

  • Raspunde Ioana Victoria iulie 25, 2018 at 8:43 am

    Shailene Woodley

  • Raspunde MIHAI DUMEA iulie 25, 2018 at 8:45 am

    Shailene Woodley

  • Raspunde IOANA VICTORIA DUMEA iulie 25, 2018 at 8:47 am

    Shailene Woodley

  • Raspunde Girneata Mihaela Catalina iulie 25, 2018 at 1:50 pm

    Shailene Woodley

  • Raspunde Marin mihaela iulie 25, 2018 at 4:15 pm

    a)Shailene Woodley

  • Raspunde burlacu sergiu iulie 26, 2018 at 12:37 am

    Shailene Woodley

  • Raspunde Georgiana Puscasu iulie 26, 2018 at 7:51 am

    a) Shailene Woodley

  • Raspunde Pînzariu Georgiana iulie 26, 2018 at 5:44 pm

    Shailene Woodley

  • Raspunde Ion Rodica iulie 26, 2018 at 7:12 pm

    a) Shailene Woodley

  • Raspunde Joița slina iulie 26, 2018 at 9:08 pm

    a) Shailene Woodley.

  • Raspunde Catalin Fetita iulie 27, 2018 at 2:34 am

    Shailene Woodley

  • Raspunde Tiberiu Ivascu iulie 28, 2018 at 12:30 pm

    Shailene Woodley

  • Raspunde Simona Giosu iulie 29, 2018 at 11:01 am

    Va multumesc mult ca ati participat la concurs. Cu ajutorul random.org am ales castigatorii. Felicitari: Catalin Fetita si Mihai Dumea. O sa va trimit un e-mail pentru a va cere datele complete.
    Multumesc, Freeman Entertainment pentru concurs!

    • Raspunde Dumea Mihai iulie 29, 2018 at 9:17 pm

      Va multumesc mult! O seară frumoasă!

    • Raspunde Catalin Fetita iulie 31, 2018 at 12:32 am

      Multumesc si eu 🙂

    Lasa un comentariu

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    x
    Sustine-ma cu un like!