Recenzii

Russell Crowe este din nou preot exorcist din 5 iulie în „Exorcism: Mântuirea”

iulie 4, 2024

Russell Crowe este din nou preot exorcist din 5 iulie în „Exorcism: Mântuirea”

Este de-a dreptul terifiantă ideea de forțe malefice care pândesc în umbra vieții de zi cu zi. Această legătură fragilă între lumea reală și cea supranaturală reprezintă centrul acțiunii filmului horror „Exorcism: Mântuirea” cu Russell Crowe în rolul principal care are premiera pe marile ecrane din țară din 5 iulie.

Distribuit în cinematografe de Vertical Entertainment, filmul „Exorcism: Mântuirea” clădește suspansul pe platourile de filmare ale unui film de groază, în care actorul principal, un bărbat vulnerabil emoțional și cu multe păcate ale trecutului, este curtat de forțe întunecate care îl vor poseda, dacă nu învață să își îndrepte greșelile. În timp ce lucrurile o iau razna la filmări, fiica actorului trebuie să lupte pentru a salva sufletul tatălui sau.

Pus din nou în poziția de a juca rolul trimisului Lui Dumnezeu, dar și păcătos încărcat de remușcari în același timp, Russell Crowe a fost cucerit de scenariul filmului tocmai datorită dublei ipostaze pe care o cerea rolul.

„Pentru mine, ca actor, a fost extrem de complicat să joc rolul unui bărbat cu experiențe atât de grele și cu nenumărate procese de conștiință. Rolul era provocator, așa că mi-a atras atenția. Ca tată înstrăinat, personajul meu își dorește să reclădească relația cu fiica lui, însă este conștient că trebuie să muncească pentru asta mai mult decât pare la prima vedere.”, povestește Crowe.

Alături de Russell Crowe, din distribuția filmului mai fac parte Ryan Simpkins, Sam Worthington (Avatar), Chloe Bailey și Adam Goldberg (Taken, Zodiac, Equalizer). „Exorcism: Mântuirea” are premiera pe marile ecrane din țară din 5 iulie, iar biletele pot fi achiziționate online de pe cinemagia.ro sau direct de la casele de bilete ale cinematografe.

Premiera cinematografică a filmului „Exorcism: Mântuirea” se bucură de sprijinul rețelei de televiziune AMC care are cele mai premiate și de succes seriale-dramă ale deceniului, cu producții de pionierat, populare și de calitate.

Un film distribuit de Vertical Entertainment, „Exorcism: Mântuirea” cu Russell Crowe poate fi vizionat începând din 5 iulie, exclusiv în cinematografe.

 

Dacă ți-a plăcut articolul, te aștept cu un Like pe pagina mea de Facebook.

Citeste si

Niciun comentariu

Lasa un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

x
Sustine-ma cu un like!