Recenzii

A Star Is Born – S-a născut o stea (2018) cu Lady Gaga

octombrie 24, 2018
A Star Is Born - simonagiosu (4)

Din 19 octombrie, filmul „S-a Născut O Stea” aduce împreună pe marile ecrane doi dintre cei mai apreciaţi artişti ai momentului: pe actorul Bradley Cooper şi superstarul Lady Gaga, în povestea impresionantă a lui Jack şi Ally, doi interpreţi talentaţi care îşi unesc destinele atât pe scenă, cât şi în spatele reflectoarelor. Relaţia lor tumultoasă parcurge momentele minunate, dar si problemele dureroase ale unui cuplu, dornic sa razbata.

A Star Is Born - simonagiosu (4)

Viziunea pentru noua abordare a clasicei poveşti de dragoste îi aparţine lui Bradley Cooper („Lunetistul American”, „Ţeapă în Stil American”, „Scenariu pentru happy-end”), cvadruplul nominalizat la Oscar, care îşi face debutul regizoral şi joacă în acelaşi timp alături de cântăreaţa Gaga, multiplu premiată şi nominalizată la Oscar, în primul ei rol principal într-o producție cinematografică majoră. Cooper îl interpretează pe popularul muzician Jackson Maine, care descoperă talentul lui Ally şi se îndrăgosteşte rapid de ea. Până să-l întâlnească pe el,  tânăra renunțase la visul ei de a deveni o cântăreață de succes.

În film mai apar Andrew Dice Clay („Blue Jasmine”), Dave Chappelle („Chi-Raq”) şi Sam Elliott, a cărui carieră de peste 50 de ani include roluri remarcabile în filme precum „Masca”, „Tombstone” şi cel mai recent „The Hero”.

A Star Is Born - simonagiosu (4)

Despre Lady Gaga

Pe lângă rolul principal, Lady Gaga – care a câştigat aprecieri la Oscar pentru cântecul „Til It Happens to You” din filmul „The Hunting Ground”— susţine coloana sonoră integral, alături de Cooper, cu care a şi compus melodiile în colaborare cu alți câțiva artişti, printre care Lukas Nelson, Jason Isbell şi Mark Ronsosn. Muzica este originală, iar partea vocală a fost înregistrată live în timpul filmărilor.

„S-a Născut O Stea” este produs de Bill Gerber, Jon Peters, Bradley Cooper, Todd Phillips şi Lynette Howell Taylor. Ravi Mehta, Basil Iwanyk, Niija Kuykendall, Sue Kroll, Michael Rapino şi Heather Parry sunt producători executivi. Scenariul a fost scris de câştigătorul Premiilor Oscar, Eric Roth („Forrest Gump”) împreună cu Bradley Cooper şi Will Fetters.

Din echipa de producţie a lui Cooper fac parte scenograful nominalizat la Oscar, Matthew Libatique („Black Swan”), designerul de producție Karen Murphy („The Light Between Oceans”), triplul nominalizat la Oscar Jay Cassidy („Lunetistul American”, „Ţeapă în Stil American”) şi pe designerul de costum Erin Benach („Loving”).

Filmul a intrat în cinema pe data de 19 octombrie și este distribuit de Vertical Entertainment.

 

Dacă ți-a plăcut articolul, te aștept cu un Like pe pagina mea de Facebook.

 

Citeste si

Niciun comentariu

Lasa un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

x
Sustine-ma cu un like!